Chrysanthemum cinerariifolium (Trev.) Vis.
(Pyretrum cinerarifolium Trev.)
Fr.:Pyrethre du Caucase; G.: Dalmatiner Wucherblume;M.: Daimat virag; R.: Piretrum ţinerarielistnîi
Caractere de recunoştere: Planta: Specie erbacee perenă, exclusiv de cultură la noi, înaltă de 30-50 (100) cm, tulpină şi frunze cenuşii-argintii datorită părozităţii; partea subterană: rizom lemnos scurt, gros de 1 cm, la vîrf cu resturi vechi ale frunzelor; din el pornesc rădăcini adventive subţiri şi lungi de 20-30 cm, precum şi mai multe tulpini aeriene; tulpina aeriană: simplă sau puţin ramificată, fiecare ramificaţie terminată printr-o inflorescenţă; puţin foliată la partea superioară; frunze: dese numai la partea inferioară, alterne, lungi de 8-10 cm, late de 1,5-2 cm sînt de 2-3 ori penat-sectate, cu lacinii îngust-lanceolate, pe faţă glabre, pe dos cu peri mătăsoşi deşi; flori: în antodii solitare lung pedunculate, de 3-4 cm diametru, cu flori marginale ligulate, albe şi flori centrale tubuloase, galbene; fructe: achene fără papus, cu coronulă mică.
Înflorire: VI-VII.
Materia primă: Flores Pyrethri - formată din antodii recoltate cu puţin înainte de înflorirea completă şi uscate în condiţii naturale. Discul plat sau uşor curbat, acoperit de flori ligulate albe. Mirosul este caracteristic iritant, gustul amărui.
Ecologie şi zonare în cultură: Principala cerinţă ecologică se manifestă faţă de caracteristicile fizice ale solului, cerînd o structură bună, fiind contraindicate terenurile grele care se înnămolesc şi fac crustă, în care seminţele nu pot răsări. Necesită un conţinut ridicat de substanţe nutritive în sol.
De asemenea, are nevoie de umiditate, mai ales în primăvară (din rezerva de apă în sol din cursul iernii).
Este o specie termofilă, găsind condiţii numai în zonele mai călduroase din ţară, cele mai recomandate fiind Dobrogea, Cîmpia Bărăganului şi a Burnazului.
Tehnologia de cultură: Cele mai potrivite premergătoare pentru Piretru sînt prășitoarele îngrăşate cu gunoi de grajd foarte bine fermentat. Acestea satisfac cerinţele plantei pentru îngrăşămîntul natural şi lasă terenul curat de buruieni, condiţie obligatorie pentru reuşita culturii de Piretru. Cerealele de toamnă sau culturile timpurii pentru masă verde sînt de asemenea bune premergătoare pentru Piretru condiţionat şi de lucrările solului la timp şi de bună calitate. Pe acelaşi teren poate reveni după o perioadă de 6-7 ani. Pentru această cultură terenul trebuie lucrat foarte bine. Toate lucrările de bază şi ajutătoare legate de înfiinţarea culturii trebuie terminate cu cel puţin 2-3 săptămîni înainte de însămîntare sau plantare pentru ca terenul să se poată aşeza bine.
Arătura adîncă de 30-35 cm se face cînd solul are o umiditate mijlocie, concomitent cu recoltarea plantei premergătoare. Ea trebuie bine grăpată în lung şi lat în aceeaşi zi cînd se execută.
Piretrul nu suportă buruienile, de aceea pînă la plantare sau însămîntare terenul va fi lucrat ca ogor negru. Odată cu arătura adîncă se încorporează în sol 60-80 kg/ha s.a. fosfor, 30-50 kg/ha s.a. potasiu şi 2-5 t/ha praf de var, iar înainte de plantare cu 5-10 zile se vor administra 20-35 kg/ha s.a. azot. S-a dovedit că un surplus de azot în perioada de toamnă are un efect negativ asupra rezistenţei plantei peste iarnă. De asemenea, este contraindicat îngrăşarea directă cu gunoi de grajd.
În ziua însămînţării directe în cîmp, terenul se tăvălugeşte înainte de însămîntare şi apoi se trece cu maşina de semănat SU-29 sau SUP-21 la care se ataşează cutii pentru seminţe mici, iar la brăzdare limitatoare de adîncime.
Intervalele de însămîntare sînt de 50 cm, iar adîncimea de semănat de 1 - 1,5 cm. După însămîntare se dă cu un tăvălug in agregat cu o grapă foarte uşoară (de mărăcine). Semănatul direct în cîmp se face în prima jumătate a lunii iulie. Dacă din motive de forţă majoră nu s-a putut executa însămînţarea în iulie, ea poate fi făcută în pragul iernii înaintea căderii îngheţului permanent din regiune.
Pentru uniformizearea distribuirii seminţelor în pămînt, acestea vor fi amestecate bine cu 4-5 părţi material inert la o parte seminţe. Pentru un hectar sînt necesare 3-4 kg seminţe cu puritate de 95%, germinaţie de 75% şi umiditatea maximă de 12%. Greutatea medie a 1000 seminţe este de cca. 0,9575 g, iar la un gram intră aproximativ 1044 seminţe. Înmulţirea prin răsaduri produse în straturi reci de vară se obişnuieşte în localităţile cu primăveri uscate, cu terenuri slab structurate şi îmburuienite, în care răsărirea seminţelor uneori este nesigură şi este foarte greu să se dea o îngrijire normală a tinerelor plante provenite din însămînţarea directă.
Pentru un hectar sînt necesari 150 m2 de straturi reci de vară în care se însămînţează 0,400 kg sămînţă la o adîncime de 0,5 cm în luna iunie. După însămîntare, straturile se vor acoperi cu 0,5 cm mraniţă. Lucrările de întreţinere se reduc la stropiri cu apă în mod constant la fiecare două zile, plivirea buruienilor ori de cîte ori se vor ivi şi distrugerea crustei. Plantarea răsadurilor de Piretru în cîmp trebuie terminată la începutul lunii septembrie în localităţile sudice şi în august în cele nordice, pentru ca plantele să se poată întări bine pînă la venirea iernii. În anii secetoşi se recomandă să se planteze răsadurile în primăvara anului viitor. În acest caz, pentru reuşita culturii, plantarea se execută cît mai devreme posibil, odată cu însămînţarea culturilor din prima urgenţă. Plantarea se face la un interval de 50 cm între rînduri şi la distanţa de 25 cm între plante pe rînd, în fiecare cuib punîndu-se 2-3 fire. Coletul plantei va fi aşezat la cel mult 1 cm sub suprafaţa solului.
Imediat după plantare, terenul se va prăşi. La 10-15 zile de la plantare se controlează cultura, cu care ocazie se vor completa eventualele goluri. În primele 5-6 săptămîni după plantare creşterea plantelor este foarte înceată, de aceea trebuie să li se acorde o îngrijire atentă în această perioadă.
Plantele de Piretru, cînd răsar, sînt foarte mărunte. Ele apar abia la 10-15 zile după însămîntare. În această perioadă sînt foarte periculoase formarea scoarţei la suprafaţa solului şi apariţia buruienilor. De aceea, se vor lua măsuri de combatere a acestora. În acest scop, se vor acoperi rîndurile cu mraniţă şi se va sparge crusta. Se va trece cu tăvălugul bătut cu cuie care nu frămîntă pămîntul, în schimb distruge crusta. Se trece cît mai timpuriu posibil la afînarea solului între rînduri şi la plivirea buruienilor.
Prima mobilizare a solului se face înaintea răsăririi plantelor. Pe laturile rîndurilor se lasă o bandă de apărare lată de 5 -8 cm pentru ca plantele tinere să nu fie acoperite de pămînt. Primele pliviri pe rînduri se vor face cu mîna, iar următoarele vor fi mai uşoare şi pot fi făcute cu oticul. La plantaţiile din răsaduri, în anul I, îngrijirea este mai uşoară, pentru că plivirile se execută cu oticul între rînduri. La semănăturile de Piretru are o mare importanţă completarea golurilor. Această completare se face cu răsad crescut în straturi sau cu plante scoase din porţiunile prea dese. Termenele şi tehnica completării golurilor sînt aceleaşi ca şi la plantarea răsadurilor. În primul an plantele nu sînt destul de rezistente la îngheţurile de iarnă, de aceea se vor face perdele pentru oprirea zăpezii. îngrijirea plantaţiilor începînd cu anul II, se va face imediat ce ieşirea la cîmp va fi posibilă.
Prima operaţie va fi adunatul de pe cîmp a resturilor vegetaţiei anului precedent. După aceea se va da doza de îngrăşăminte sub cultivator, la adîncimea de 8-10 cm. Se va executa, de asemenea, completarea golurilor. Nu se admite întîrzierea acestei operaţii deoarece mai tîrziu plantele se prind foarte greu.
Ultima praşilă se va aplica cu 4-5 săptămîni înaintea intrării în iarnă, deoarece prasilele întîrziate reduc rezistenţa culturii la îngheţuri. Înaintea ultimei praşile se dă o doză de îngrăşăminte fosfato-potasice.
În anul II de cultură se trece la recoltarea florilor, maximum de producţie fiind în anii 3, 4 şi 5. Recoltarea se face cînd 50% din florile ligulate, albe de la periferia capitulului s-au deschis, fără să fi luat poziţia orizontală. Durata acestei perioade este de 5 zile, iar în anii secetoşi de 3-5 zile. În acest scop, pentru a obţine o recoltă de calitate, strîngerea se va face succesiv, fără ca recoltarea să întîrzie peste momentul optim de cules. Florile se adună cu mîna sau cu ajutorul unui pieptene special similar celui de recoltat florile de Muşeţel.
Un hectar cultivat cu Piretru produce 500-600 kg flori uscate.
Seminţele se recoltează din porţiunile cu plante cu capitule mari. Plantele slabe şi bolnave se vor distruge. Piretrul pentru sămînţă se recoltează cu secera. Deoarece seminţele coapte se scutură foarte uşor, recoltarea lor se va executa ceva mai înainte de maturitatea completă şi pînă la prînz. Tulpinile cosite vor fi duse imediat la locul de uscare şi de treier. Se recomandă ca uscarea să se facă în încăperi cu podele bune (fără crăpături), ştiut fiind că în timpul uscării se scutură foarte mult sămînţa. Treieratul se face obişnuit, după care se selectează de 2-3 ori.
La hectar se pot obţine 80-180 kg seminţe de calitate corespunzătoare.
Pregătirea produsului în vederea prelucrării: Florile se usucă în poduri cu acoperiş de tablă, în încăperi neîncălzite sau direct la soare. Uscatul la soare se admite în cazuri excepţionale şi numai cu condiţia ca noaptea sau înaintea ploii, materia primă să fie adăpostită în încăperi. Cînd soarele este prea puternic, florile puse la uscat se acoperă cu hîrtie.
Temperatura maximă de uscare este 30°. După această temperatură piretrinele se inactivează.
Randamentul la uscare 3,5-4,5/1.
Prin condiţiile tehnice de recepţie nu se admit corpuri străine organice şi minerale; ca impurităţi conţinutul va putea fi de max. 2,5% flori brunificate, max. 1,5% resturi de frunze, tulpini şi fructificaţii, max. 5% pedunculi mai lungi de 10 cm, umiditate - max. 12%.
Compoziţie chimică: Esteri piretrolonici şi cinerolonici ai acizilor crizantemocarbonici respectiv piretrina I şi II şi cinerina I şi II; ulei volatil (cca. 0,3%); un amestec de colină şi stachidrină cunoscut sub denumirea de crizantemină, oleo-rezină şi grăsimi, etilene, alcooli etc.
Acţiune farmacodinamică - utilizări terapeutice: Pulberea din florile ligulate şi tubulare de Piretru sau extractele obţinute cu diferiţi solvenţi organici au acţiune paraziticidă la om, la animale sau la plantele de cultură. Acţiunea paraziticidă se manifestă foarte puternic la animalele cu sînge rece şi insecte, în timp ce animalele cu sînge cald tolerează bine principiile active din această specie. Această proprietate a fost utilizată şi pentru combaterea paraziţilor intestinali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu