Grasita - iarba grasa sau buruiana uitata de leac pentru cancer si ficat,creier

Grasita - iarba grasa sau buruiana uitata de leac pentru cancer si nu numai

  Este o buruiana care se cheama iarba grasă creşte în culturile agricole şi poate atinge înălţimea de 40 de centimetri.
În România mai este numită şi graşiţă, iarba porcului, buruiană grasă sau pita porcului. Puţini ştiu însă că iarba grasă, pe care mulţi o consideră buruiană, este comestibilă atât în stare proaspătă, cât şi preparată. Are, de asemenea, proprietăţi terapeutice fiind menţionată de Dioscoride în lista plantelor medicinale folosite de daci, sub numele de lax. ”Are un gust uşor acrişor, pentru că în ea se găseşte o cantitate importantă de vitamina C, un suc gelatinos care este recunoscut ca medicament recomandat pentru ficat. Are foarte multe beneficii medicinale încă neexplorate până în prezent. Denumirea sa ştiinţifică este Portulaca Oleracea iar din ea avem şi varietăţi de flori, Floarea de Piatră, aşa cum o numim noi popular, care este o soră a acestei plante, numită Portulaca Grandiflora. Am putea spune că şi aceste flori de piatră pot fi folosite în alimentaţie, fiind din aceeaşi familie, au aceeaşi compoziţie chimica.Iarba grasă creste invaziv acoperind solul ca un covor. Este o plantă cu rădăcină pivotantă, cu tulpină cilindrică şi dură, cărnoasă, târâtoare. Preferă solurile uşoare, nisipoase, bogate în substanţe nutritive, situate în zone calde de pe glob, cât şi în cele temperate sau reci.

Grasita sau iarba grasa este o sursa de nutritie foarte folosita in tarile sarace deoarece creste si pe soluri foarte sarace si datorita gustului sau dar si continutului sau bogat in substante bune sanatatii,este o planta care merita atentia tuturor fiindca o gasim oriunde la campie,deal sau munte. Daca vorbim cu un taran si i spunem ca aceasta buruiana e comestibila acesta se da doi pasi in spate,daca i spunem ca e o planta care trateaza cancerul atunci o sa te invite la el in gradina sa o aduni cu sacul caci el o da la porci,de asta planta se mai cheama si Porcina.
Iarba grea se consuma sub forme de salate datorita frunzelor carnoase si usor acrisoare, eu am inceercat chiar si o omleta cu aceasta planta in compozitie si a iesit delicioasa.
În urma unor studii aprofundate, cercetătorii americani au descoperit că frunzele de Iarbă Grasă, ce pot fi consumate ca legumă gătită, conţin mai multi acizi graşi Omega-3 decât orice altă plantă comestibilă, făcându-le potrivite pentru îmbunătăţirea funcţionării creierului şi sistemului cardiovascular. S-a mai descoperit că Iarba Grasă conţine de la 10 la de 20 de ori mai mult din antioxidantul inhibitor de cancer, melatonina, decât oricare alt fruct sau legumă testată. 
Pe lângă aportul acesta alimentar, ea este apreciată foarte mult şi din punct de vedere medicinal, pentru compoziţia chimică de excepţie. Este printre puţinele plante care conţin acizii graşi Omega-3, un element foarte valoros pentru sănătate, în special pentru ficat, recomandat pentru diverse afecţiuni, chiar şi pentru tratarea împotriva infecţiilor”, susţin cercetatorii din medicina.

Gălbenele (Calendula officinalis)

Gălbenelele sunt originare din zona mediteraneană, cresc spontan sau cultivate ca plante decorative, în gradini, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri sau prin parcuri,  şi sunt răspândite şi recunoscute în toata Europa încă din Evul Mediu.
În trecut era numită şi "floarea ploilor" deoarece atunci când nu se deschidea era sigur că vin ploile.
În scop terapeutic se folosesc florile plantei , care se culeg atunci când este soare, când planta este deschisă şi emană uleiuri volatile.

 Compoziţie

Gălbenelele conţin flavonoide, carotenoizi, vitamina C, uleiuri eterice,  substanţe amare, saponine triterpenice, răşini, mucilagii.

Acţiune

Au acţiune antiinflamatorie, decongestivă, antiseptică, antimicrobiană, imunostimulentă, cicatrizantă, grăbeşte vindecarea şi regenerarea ţesuturilor, reglează ciclurile menstruale, carminativ, reglează funcţia biliară prin principiile amare.

Indicaţii terapeutice

Gălbenelele sunt indicate în ulceraţii, eczeme, gastrite, ulcer gastric, ulcer duodenal, inflamaţii ale colonului, colecistită, boli hepato-biliare, hemoroizi, dereglări menstruale, dismenoree, micoze, vaginite, infecţii urinare, cistite, cancer .

Administrare:

Infuzia se prepară din 2 liguriţe cu vârf de floare uscată la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 3-5 minute şi se consumă 2- 3 cani pe zi, înainte de mese.
Tinctura se prepară din flori proaspete puse într-o sticlă peste care se toarnă alcool de 60 de grade, se lasă la macerat, la soare, timp de două săptămâni, se strecoară şi se păstrează în recipiente închise la culoare, închise ermetic; se administrează de 3 ori pe zi câte 30 de picături, pentru reglarea ciclului menstrual, tratarea ulcerului gastro-duodenal.
Decoctul se prepară din două linguri de plantă uscată la 1 litru de apă, se lasă la macerat în apă rece 24 de ore, apoi se strecoară şi se mai fierbe maceratul într-un litru de apă timp de 10 minute, se strecoară şi se amestecă cele două extracte şi se administrează atât intern cât şi extern, gargară (afte, stomatite, gingivite, faringite), se fac băi de şezut, comprese externe (vindecarea ulcerelor, escarelor, abcese, pustule, fisuri, degeraturi), spălături, clisme.
Pulberea de plantă se obţine prin măcinarea florilor uscate, din care se administrează câte o linguriţă de plantă pe stomacul gol de 3-4 ori pe zi pentru efectul antiinflamator, cicatrizant (se depozitează în recipiente bine închise, maxim 10 zile, datorită uleiurilor volatile care se evaporă rapid) .

 În cosmetică

Unguentul pe bază de gălbenele poate fi utilizat cu succes în diverse boli dermatologice sau pentru întreţinerea pielii.

Musetelul - doctorul ochilor si nu numai

Musetelul - doctorul ochilor si nu numai

Muşeţelul este una dintre cele mai populare plante medicinale folosite de a lungul timmpului. 

Este o plantã ierboasã, aromatã, rãspânditã în toate zonele de câmpie, pe pajişti, la margine de drum, în locuri însorite sau pe terenuri sãrate. În unele regiuni din ţarã mai este cunoscut şi sub numele de romaniţã. Se deosebeşte de alte specii asemãnãtoare prin mirosul aromat al florilor, prin diametrul de 0,5-0,8 cm al inflorescenţelor şi prin mijlocul curbat al florilor, de culoareverde-gãlbui, înconjurat de petale albe. De la muşeţel se recolteazã florile bine inflorite, în lunile mai şi iunie.

Florile pot fi folosite în stare proaspătă, dar compuşii activi îşi păstrează calităţile timp de un an, dacă sunt uscate într-un loc întunecos şi uscat. Muşeţelul se foloseşte în special la prepararea de infuzii şi extracte. Intră şi în componenţa unor preparate precum soluţiile pentru ochi, sprayurile pentru gât, apele de gură şi tablete.

 Compoziţie

Florile de muşeţel conþin matricarina şi matricina, un mare numãr de flavonoizi, glucozide şi, nu în ultimul rând, fitosteroli şi acizi graşi. Uleiul volatil obţinut din florile de muşeţel are un conţinut ridicat de camazulenã şi bisabolol.

 Acţiune

Muşeţelul  este foarte apreciat pentru o serie întreagã de proprietãţi terapeutice, cum ar fi: acţiunea antispasticã, antiinflamatorie,carminativã, antialergicã, epitelizantã etc. Datele experimentale aratã cã bisabololul poate inhiba dezvoltarea ulcerului de stres, acelui provocat cu indometacin sau alcool etilic. Mai mult decât atât, muşeţelul are o acţiune cicatrizantã.Un alt efect remarcabil este acela de inactivare a toxinelor bacteriene, în special a stafilococilor şi streptococilor. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, pe lista proprietãţilor muşeţelului trebuie adãugatã şi acţiunea imunostimulatoare.

 Indicaţii terapeutice

Muşeţelul este utilizat de multă vreme pentru tratarea afecţiunilor digestive, precum digestia leneşă, balonarea şi flatu- lenţa. Lactonele sesquiterpenice cu gust amar stimulează sucurile gastrice, iar flavonoidele şi cumarinele au acţiune antispastică şi antiinflamatorie.

Studii recente au demonstrat calitatea uleiului esenţial de a calma inflamaţiile; în acelaşi timp, el are efect antidiuretic şi sedativ. Datorită acţiunii calmante, este adesea inclus în preparatele aplicate extern, pentru tratarea afecţiunilor pielii care produc mâncărimi puternice, cum este eczema.

Uleiul esenţial se regăseşte adesea în componenţa medicamentelor destinate tratării iritaţiilor ochilor, inflamaţiilor gâtului, rinitelor şi sinuzitelor, precum şi în apele de gură. Unii specialişti în medicina plantelor recomandă muşeţelul pentru combaterea insomniei, tratarea hemoroizilor şi a problemelor menstruale, datorită efectului său calmant.

Administrare:

 Pentru prepararea infuziei de muşeţel se folosesc 2-3 linguriţe de flori la 1 canã de apã fiartã. Se lasã la infuzat 10-20 de minute. Se beau 2-3 cãni pe zi. Infuzia astfel preparatã este indicatã în: gastrite, ulcer gastric ºi duodenal, diaree, colite, enterocolite, recto-colite, infecþii urinare, acnee, pentru stimularea funcþiei hepatice,a poftei de mâncare, pentru combaterea durerilor abdominale denaturã spasticã, pentru durerile premenstruale, pentru prevenirea gripei şi guturaiului etc.

Gargara cu infuzie concentratã de muşeţel se indicã şi în amigdalite, afte bucale sau pentru dezinfectarea gurii.

Pentru uz extern, se recomandã cataplasmele care constau din comprese îmbibate într-o infuzie concentratã, aplicate pe pielea afectatã. Cataplasmele cu muşeţel sunt indicate în: ulcere varicoase, hemoroizi externi, conjunctivite, eritemele fesiere simple ale sugarilor şi copiilor mici.

Precauţii şi contraindicaţii

Muşeţelul nu ar trebui administrat în timpul sarcinii; există riscul să afecteze fătul.

Nu se recomandă folosirea muşeţelului în perioada lactaţiei.

A nu se folosi planta dacă suferiţi de astm sau în cazul în care aveţi istoric de alergie la plante precum gălbenelele şi arnica, deoarece produsele pe bază de muşeţel vă pot provoca reacţii adverse.

Muşeţelul - În cosmetică

Extractul de musetel este un adjudvant in tratamentul inflamatiilor si al iritatiilor produse de acnee pe fata si corp. Alaturi de o buna ingrijire a pielii si alte tratamente prescrise de dermatolog, extractul de musetel va poate fi de mare ajutor in vindecarea acneei.

Socata - reteta la cea mai buna bautura revitalizanta a primaverii

Socata - reteta la cea mai buna bautura revitalizanta a primaverii

Ingrediente

-15 flori de soc mari inflorite total
-10 litri de apa de izvor
-4 lamai mari
-1 kg de zahar tos  sau miere
-5 grame de drojdie proaspata sau 10-15 boabe de orez,pentru fermentatie
-4-5 frunze de menta proaspata

Mod de preparare

-florile de soc se aseaza intr-un borcan de 10 litri 
-se storc lamaile peste zahar separat in alt vas si apoi se taie felii si se pun peste florile de soc in borcanul in care veti prepara socata.
-in vasul in care ati stors lamaile(de preferat o galeata de 12 litri)
adaugati zaharul si drojdia sau boabele de orezz si amestecati bine pana ce zaharul se dizolva in apa.
-adaugati compozitia obtinuta in urma amestecarii peste florile de soc si lamaile feliate din borcan,legati borcanul la gura cu un tifonsau puneti capac dar sa nu fie inchis ermetic fiindca trebuie sa respire in timpul fermentarii.
-amestecati zilnic compozitia din borcan timp de 3-4 zile ,borcanul e bine sa l asezati undeva la soare sau in bucatarie la temperatura camere,atentie nu in camara sau pivnita unde temperatura este mica si fermentarea nu poate avea loc.
-dupa 4-5 zile gustati compozitia si cand ea are o culoare galbuie iar gustul este aromat si dulce acrisor bautura este buna de baut si putem sa o turnam in sticle sau bidoane de plastic (dupa ce strecuram) pe care e bine sa le tinem la loc racoros daca vrem sa nu se altereze in timp.
-Atentie la sticla cand o desfacem caci in urma fermentarii are loc fenomenul de sampanizare si va deveni o bautura foarte spumanta deci desfacem dopul putin cate putin .

Mode de servire

-se va servi rece simpla sau fie impreuna cu 2-3 frunze de menta taiate mare,aroma mentei va innobila bautura noastra racoritoare.

Musetelul (matricaria chamomilla) - plante medicinale

Musetelul (matricaria chamomilla) - plante medicinale

Cuvântul matricaria provine de la latinescul mater = mamă, făcând aluzie la utilizarea plantei în bolile femeilor. După alţii se apreciază că derivă de la latinescul matrix- matricis = uter, aluzie la folosirea plantei în tulburările menstruale. Cuvântul chamomilla derivă din grecescul kamaimelon, numele plantei. Alţii apreciază că ar rezulta din cuvintele greceşti kamai = mic, şi milon = măr, aluzie la mirosul fin al florilor de muşeţel asemănătoarea cu al unor specii de măr.

Descrierea musetelului:

Musetelul este o planta mica, atingand inaltimea de 20- 60 cm, mult ramificata si cu frunze de 2-3 ori penat sectate, cu segmente lineare. Florile sunt grupate in capitule terminale. Marginea fiecarui capitul este ocupata de flori albe, ligulate, femele, iar in regiunea lui centrala se gasesc numeroase flori tubuloase, hermafrodite, galben-aurii, cu corola cu 5 dinti si antroceul din 5 stamine cu anterele concrescute. Receptaculul capitulului plan la inceputul infloririi devine conic si gol la interior, ceea ce permite sa deosebim florile de musetel adevarat, de florile recoltate de la specii inrudite si lipsite de proprietati terapeutice.

Locuri de crestere


Musetelul este o planta erbacee, anuala, spontana, ce creste din zona de ses pana in cea monatana, in intreaga tara, prin fanete, poinei, margini de paduri, margini de ogoare, pe langa drumuri si cai ferate, pe langa locuintele oamenilor, cu predilectie pe soluri nisipoase usoare. Planta infloreste din luna mai pana la sfarsitul lunii iulie.

Cand se recolteaza musetelul?

Pentru scopuri medicinale se folosesc capitulele florale cu pedunculul de cel mult 1 cm. Acestea vor fi recoltate pe timp insorit dupa ce s-a ridicat roua si cand florile ligulate s-au desfacut si au luat o pozitie orizontala, receptaculul s-a alungit in forma de con, iar florile tubulare au inflorit si au capatat culoarea galbena pe jumatatea inferioara a conului purtator de flori.

Jumatatea superioara este de culoare galben-verzuie, datorita florilor tubulare neajunse la maturitate. in acest stadiu florile au cel mai ridicat procent de ulei eteric. Produsul obtinut are miros specific, aromat puternic, iar gustul este amarui aromatic.

Actiune farmacologica:

Datorita principiilor active foarte variate pe care le contin, florile de musetel au proprietati farmacodinamice numeroase ca: antiinflamatoare, analgezice, antiseptice, antihistaminice, antispastice, cicatrizante si stomahice.

Extern, are actiune emolienta, antiseptica si decongestiva ano-rectal si tonic capilar.

Intrebuintari ale musetelului:


Ca sedativ, antispasmodic si stimulant in cistitele purulente, fiind analgezice, antiseptice si antiflogistice. se recomanda pentru tratamentul gastritelor, enterocolitelor, dismenoreelor, colicilor intestinali, diareei, infectiilor renale, astmului bronsic la copii si in boli ale ficatului.

Ceaiul de musetel impreuna cu anason si fenicul se da copiilor pentru calmarea colicilor si eliminarea gazelor. in raceli si gripa, ceaiul de musetel provoaca transpiratia ceea ce face sa scada febra.

Extern se utilizeaza in tratamentul unor eczeme zemuinde prin aplicarea peste ele a florilor.

Parul spalat cu ceai de musetel capata un aspect matasos si in acelasi timp ii intareste radacina.

Contraindicatie: se recomanda a nu fi utilizat de persoanele cu micoze pentru ca chamazulenul le intretine si reactiveaza.

Prepararea si utilizarea musetelului
Intern: sub forma de infuzie 1-5 g% se utilizeaza in dermatologie, in tratamentul paradontozelor, sub forma de cataplasme si in spalaturi si clisme.
In arsuri, florile de musetel se folosesc sub forma de musetel astfel: 2 linguri de flori (10 g) se imbiba cu o lingura de alcool si se lasa in repaus intr-un vas acoperit 4-5 ore. Peste acest amestec se toarna 100 ml ulei de floarea soarelui si totul se mentine 3-4 ore intr-un vas metalic in care fierbe apa, amestecand din cand in cand. Dupa acest timp se filtreaza, iar uleiul rezultat se pastreaza la rece in sticle colorate si se foloseste sub forma de comprese aplicate pe rani

Pentru extragerea majoritatii principiilor active se procedeaza astfel: se macereaza 1-2 lingurite de flori intr-o ceasca de apa rece, timp de 30 minute. se strecoara lichidul si se pune deoparte. Peste florile ramase se toarna jumatate ceasca de apa clocotita si se lasa 15 minute. se strecoara si se amesteca in ambele lichide.

Pentru bai se pun intr-un saculet de panza unu doi pumni de flori pulverizate, peste care se toarna apa clocotita. se lasa astfel pana ce baia ajunge la temperatura normala a corpului, apoi se foloseste in scopul dorit.

Contra durerilor de cap, se recomanda cate 1 g de flori de musetel pulverizate, luate la cateva ore dupa masa.

Pentru gargara sau bai pentru ochi, se face o infuzie din 15 g (trei linguri ) flori de musetel cu 200 ml de apa. Dupa 10 - 15 minute se strecoara lichidul, la care se adauga 4 g acid boric.

In cazul balonarilor de stomac se recomanda un ceai preparat astfel: musetelul si fenicul, cate 2 linguri, radacina de nalba, de lemn dulce si frunze de menta, cate 4 linguri din fiecare. Din acest amestec se iau 2 linguri care se oparesc cu doua pahare de apa. Dupa 5 minute se strecoara lichidul si se indulceste. se bea in cursul zilei cate un sfert de pahar cu ceai.

In gastrite si enterite se poate folosi urmatorul amestec de plante : musetel, coada soricelului, pelin, menta si salvie.

Se infuzeaza 2 linguri din acest amestec de plante cu un pahar de apa. se lasa 15 minute, apoi lichidul se strecoara si se bea neindulcit, pe stomacul gol, in cursul unei zile, in doua reprize.

Pentru ameliorarea durerilor provocate de menstruatiile dificile, se recomanda ceai din 40 g musetel, 30 g frunze de menta si 30 g radacina de valeriana. O lingura din acest amestec de plante se opareste cu o ceasca de apa. Dupa racire se strecoara, se indulceste si se beau 2 3 ceaiuri pe zi.

   

Cuvinte cheie:
musetel matricaria chamomilla infuzie musetel plante medicinale musetel ceai musetel plante medicinale ceaiuri de plante

Socul - planta care curata trupul, o arma care lupta cu cancerul

                    Socul are o extindere foarte mare, din zona de câmpie, alături de crângurile de salcâm, până la poalele  munţilor, mai ales pe văile râurilor şi pâraielor, unde razele soarelui pătrund mai greu. În zona colinară sau pe dealurile înalte, socul caută lumina şi iese de sub umbra arborilor mai viguroşi cu care se asociază. În schimb, în regiunile de câmpie, evită uscăciunile şi acceptă umbrirea parţială în a doua parte a zilei. Datorită acestor condiţii ecologice, tufele de soc sunt frecvente în luminişurile şi marginile de păduri, mărăcinişuri, pe lângă drumurile forestiere şi rurale, în preajma locuinţelor săteşti de la câmpie şi deal. Este o specie foarte bine apreciată pentru calităţile de acoperire a solului şi de reţinere a terenurilor în pantă.
Recoltarea florilor se face prin tăierea inflorescenţelor în momentul când 75% din flori sunt deschise. Se aleg zile însorite, după ce s-a ridicat roua, pentru a evita brunificarea. Uscarea inflorescenţelor se face cu florile în sus, fie la soare, acoperite cu hârtie, fie la umbră într-un singur strat, pe etajere situate în încăperi bine aerisite sau în poduri şi mansarde acoperite cu tablă. După 5-6 ore, florile se scutură, se cern şi se păstrează în pungi de hârtie pentru a păstra culoarea crem-gălbuie, mirosul plăcut aromat şi gustul dulceag şi mucilaginos.
Fructele se recoltează dimineaţa, în zilele de toamnă (lunile septembrie-octombrie), când sunt la maturitate deplină, având culoarea neagră. Se usucă la soare sau în încăperi încălzite şi bine ventilate, iar în toamnele reci se usucă artificial, la 50-600C.
Frunzele se recoltează în momentul folosirii, iar scoarţa se preia de pe ramurile tinere, atât primăvara devreme, cât şi toamna, după încheierea vegetaţiei.

Calităţile florilor de soc

Din experienţa de lungă durată au fost dovedite numeroasele proprietăţi terapeutice ale florilor de soc, care influenţează, în mod favorabil, metabolismul general uman:
- efecte diuretice şi depurative;
- efecte puternic sudorifice şi diaforetice;
- efecte emoliente, laxative, purgative;
- efecte antiseptice şi cicatrizante;
- efecte galactogoge, antinevralgice şi antialergice.
În uz intern, florile de soc au efecte remarcabile într-un mare număr de boli:
- eliminarea toxinelor din organism, atât prin urină, cât şi prin transpiraţie, mărind activitatea secretorie a glandelor sudorifice;
- vindecarea unor afecţiuni renale, vezicale şi genitale, acţionând asupra epiteliului renal, cu stimularea activităţii rinichilor, dizolvarea nisipului şi a calculilor renali şi mărirea cantităţii de urină eliminată în timpul zilei;
- în afecţiunile căilor respiratorii, florile de soc sunt eficiente în gripă, guturai, răceală, răguşeală, tuse, crize severe de astm bronşic, bronşită, tuberculoză, febre eruptive (rujeolă, scarlatină), favorizând erupţia, combate infecţiile la nivelul plămânilor şi ale căilor respiratorii superioare. Ceaiul din flori este eficace în crize de dispnee şi tuse, însoţite de cianozări, care trezesc bolnavul din somn, înainte de miezul nopţii, cu transpiraţie abundentă la trezire, agitaţie, anxietate şi extremităţi reci şi cianozate;
- calmarea durerilor reumatice, artroze, artrite, sciatică, nevralgii de trigemen şi intercostale, gută;
- intervine în curele de slăbire, cu efecte imediate în obezitate, celulită şi constipaţii cronice sau de natură nervoasă, datorită proprietăţilor diuretice şi laxative.
În uz extern, ceaiul de soc se foloseşte în furuncule, abcese, eczeme, degerături, arsuri, umflături, urticarie şi pentru comprese în conjunctivită, blefarită, eczeme ale pleoapelor şi orgelet, având rol de a reduce inflamaţiile şi de a fluidifica infecţiile.

Forme de administrare a florilor

- infuzie din 1-2 linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute, se îndulceşte după gust şi se beau 2-3 ceaiuri călduţe pe zi, ultima cană înainte de culcare. Eficienţa creşte prin adaosul unei linguriţe de bitter suedez sau sirop de mentă;
- infuzie din amestec cu flori, frunze şi scoarţă de soc, în părţi egale, eficientă ca depurativ pentru curăţirea sângelui;
- infuzie din amestec cu flori de soc şi flori de tei, în părţi egale, folosită în afecţiuni ale căilor respiratorii, răceli şi bronşite;
- tinctura preparată sub formă de macerat, timp de 14 zile, în alcool 400, din care se ia câte o lingură dimineaţa pe stomacul gol şi seara, în 100 ml apă.
- socata, o băutură ideală de la tinereţe până la bătrâneţe, se prepară din 10-15 inflorescenţe proaspete, care se pun în 10 litri de apă; se fierbe până dă în 1-2 clocote, se adaugă 1 kg de zahăr sau miere de albine, o lămâie tăiată felii şi un pachet cu sare de lămâie. După răcire, se adaugă un cub de drojdie (cât o nucă) şi se lasă să fermenteze timp de două zile, cu agitare, folosind o lingură de lemn. Se strecoară şi se trage în sticle bine astupate, care se păstrează la rece, în loc întunecos. După preferinţă, băutura se poate colora cu zahăr ars. Consumul zilnic este de 2-3 păhărele înainte de mese, fiind un bun tonic general, spumant ca şampania, cu efecte diuretice, depurative şi antitoxice. O cură de două săptămâni, cu câte un litru de socată pe zi, în locul apei de băut, are efecte remarcabile la persoane cu surmenaj nervos, astenie, depresie psihică pe fond de stres, inhibări şi blocaje psihice. Consumul de socată se asociază cu un regim alimentar lacto-vegetarian şi un program de viaţă relaxat, cu plimbări zilnice în natură şi sporturi uşoare;
- infuzie cu concentraţie dublă (3-6 linguriţe la 250 ml apă clocotită) folosită sub formă de comprese, cataplasme şi băi fierbinţi în reumatism abarticular, dureri articulare, nevralgii, contuzii, afecţiuni oculare şi afecţiuni tegumentare (furuncule, abcese, erizipel);
- siropul Sambucovit, preparat cu o concentraţie mare din flori de soc şi fructe de măceş, are însuşiri şampanizante şi puternic vitaminizante.
Fructele de soc, printre cele mai puternice dezinfectate
Preparatele din fructe, imature sau mature, sunt capabile să neutralizeze cei mai periculoşi microbi şi să mărească extraordinar capacitatea de apărare a organismului şi de stimulare a sistemului imunitar.
Fructele imature sunt printre cele mai puternice dezinfectante cunoscute în fitoterapie, mobilizând toxinele din corp şi favorizând eliminarea lor prin transpiraţie, urină şi fecale.
Extractele din fructe de soc sunt un concurent redutabil al vaccinurilor antigripale şi al medicamentelor antivirale de ultimă generaţie. Pot ajuta la ameliorarea majorităţii bolilor degenerative, la prevenirea bolilor canceroase şi în combaterea tumorilor benigne. De asemenea, este un bun remediu în curele de slăbire, de dezintoxicare rapidă, precum şi în prelungirea tinereţii biologice. În tratamentele externe, prezintă proprietăţi antiseptice, cicatrizante şi antiinflamatoare, cu efecte directe în unele boli de piele şi psoriazis.

Cum se prepară şi la ce e bună tinctura din fructe de soc

Se prepară prin amestecarea sucului proaspăt de fructe (nematurizate sau maturizate) cu alcool 900, în raport 1:1, după care se agită bine pentru omogenizare. Se păstrează în sticle mici, bine închise, la loc rece şi întunecos. Se administrează câte 2-4 linguri pe zi, într-o cură de lungă durată, pentru prevenirea şi combaterea unui mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative.
- În tumori maligne şi benigne, chisturi ovariene, ovare fibrochistice, fibrom uterin şi mastoze se foloseşte tinctura cu efecte profilactice şi adjuvante, într-o cură de 2-3 luni, administrând câte 2-3 linguri pe zi, diluate în puţină apă, dimineaţa şi seara, pe stomacul gol. Prezintă acţiuni surprinzătoare prin stimularea sistemului imunitar şi eliminarea toxinelor, mai ales când pacientul se confruntă şi cu o constipaţie cronică.
- În curele de slăbire, la persoanele evident supraponderale, tinctura de soc se aplică în doze progresive de 1-7 linguriţe pe zi, luate la ora 18, pe o durată de 3 luni, având efecte în evacuarea materiilor reziduale din colon, extragerea excesului de apă din ţesuturi şi dezintoxicarea amplă a organismului, asigurând o slăbire cu circa 15 kg în 90 de zile. Se reglează spontan apetitul alimentar şi activitatea psihoemoţională, pielea capătă un aspect luminos, iar organismul câştigă o nouă tinereţe.
- Sensibilităţile la epidemiile de gripă, guturai, febră, dureri musculare şi stări de slăbiciune generală pot fi tratate eficient, cu tinctură din fructe (2-4 linguri pe zi timp de 1-2 săptămâni).
- În reumatismul degenerativ şi gută se foloseşte tinctura din fructe imature, luând câte o linguriţă diluată în 50 ml apă, de 3 ori pe zi, înainte de mese, într-o cură de 2-6 luni, începând din luna august.
- În constipaţie (cronică sau acută) şi colită de fermentaţie se iau 1-3 linguri de tinctură, diluate într-un păhărel cu apă, dimineaţa, pe nemâncate, într-o cură de 4 săptămâni şi o pauză de 5-7 zile, după care se reia tratamentul la nevoie.
- Tinctura din fructe de soc are efecte în tulburări psihice, cu ameliorarea stărilor de dezechilibru interior, nevralgii acute, alergii şi tulburări hormonale apărute în urma tratamentelor cu anticoncepţionale, corticoizi şi alte abuzuri medicamentoase precum şi în intoxicaţii grave sau otrăviri.
- Pentru unele boli de piele, tinctura din fructe, administrată în doze progresive de 1-7 linguriţe, diluate în ˝ pahar cu apă, de 3-4 ori pe zi, are efecte după o cură de 4 săptămâni în afecţiuni rezistente la tratamente clasice, psoriazis, herpes, sclerodermie, acnee, dermatoze alergice.

Alte preparate din fructe de soc

Suc proaspăt din fructe

Boabele bine coapte, negre la culoare şi gust dulce, se zdrobesc cu un mixer sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn, după care se strecoară printr-un tifon dublu în sticle curate, care se depozitează la rece. Se administrează zilnic 3-5 linguri (la adulţi) şi 3 linguriţe (la copii), pe stomacul gol, cu 15 minute înainte de mese, pentru tratarea constipaţiei, a colitelor de putrefacţie, dezintoxicarea şi întărirea capacităţii de apărare a organismului.
Siropul din fructe are rol vitaminizant
Se obţine din suc proaspăt (două pahare), la care se adaugă o cantitate egală de zahăr şi coaja rasă de la două lămâi; se fierbe până dă în clocot şi se toarnă în sticle care se închid ermetic. Se consumă câte 4-5 linguriţe pe zi, înainte sau după mese, având efecte uşor laxative, tonice, vitaminizante, remineralizante şi contra vărsăturilor pe fond nervos.

Decoctul din fructe, bun pentru răguşeală

Se prepară din 1-2 linguriţe boabe, proaspete sau uscate, fierte în 200 ml apă, se îndulceşte cu miere de albine şi se foloseşte în constipaţiile de natură nervoasă, afecţiuni ale căilor urinare, gargară în răguşeală şi unguent împotriva hemoroizilor.
Pulberea din fructe, recomandată în bolile oculare
Fructele mature se usucă şi se macină fin, pentru a fi consumate în doze de 3-4 linguriţe pe zi, pe stomacul gol, timp de 3-4 săptămâni, cu acţiuni în tratarea unor boli oculare, îmbunătăţirea vederii nocturne, diaree, colite stomacale, tulburări de tranzit intestinal, convalescenţă şi avitaminoze.

Vinul din fructe

Se obţine din fructe coapte, zdrobite, cu adausul unei cantităţi egale de vin; se fierbe lent 30 de minute, se îndulceşte şi se beau câte 2-3 păhărele pe zi, având efecte diuretice şi depurative pentru curăţirea sângelui, infecţii digestive, bronşite şi traheite.
Fructele în alimentaţie
Se prepară sub formă de peltea, geleuri, dulceaţă, gemuri, oţet, vin, compoturi, lichior, ţuică care, pe lângă rol alimentar, au şi efecte terapeutice în constipaţie, pneumonie, pleurezie, bronşite, tuse, laringită, amigdalită, guturai, dureri de măsele, urechi şi cap. Din sucul fructelor se poate obţine un excelent colorant alimentar. Supradozarea preparatelor din soc, în doze de peste 200 de grame fructe sau 200 de grame de tinctură, poate crea simptome de intoxicare, provocând vome, iritarea gâtului, arsuri de stomac, dificultăţi de respiraţie, convulsii, mai ales la sugari şi copii mici, femei gravide, mame care alăptează şi persoane cu colon sensibil, declanşând şi pierderi mari de potasiu din urină.

▲ Preparate purgative din scoarţa de soc

Scoarţa are proprietăţi drastic diuretice, purgative, laxative, antireumatice şi antigutoase, cu efecte directe în hidropizie (boala de apă), reumatism, gută, boli ale căilor urinare, colică renală, nefrite cu edeme la picioare, retenţie urinară, litiază renală, epilepsie, constipaţie şi viermi intestinali. În caz de hidropizie, are o eficacitate extraordinară, scoţând apa din corp atât de energic, încât nu mai este nevoie de o altă doctorie. Se consumă sub formă de decoct din 2 pumni de scoarţă care se fierb într-un litru de apă, până scade la jumătate din capacitate; se bea o jumătate de litru pe zi, fracţionată în 3 reprize, pe stomacul gol. În caz de nefrite şi ascită (ciroză umedă), la decoctul din scoarţă se adaugă extract de ienupăr şi se bea câte o linguriţă, la intervale de 2 ore.
Efecte diuretice are şi vinul din scoarţă de soc (100 grame scoarţă la un litru de vin alb fiert, care se macerează două zile şi se consumă câte 100-150 ml pe zi).
Contra epilepsiei se prepară un decoct concentrat (50 de grame de scoarţă în 500 ml apă caldă care se fierbe 5 minute, se lasă să infuzeze acoperit două ore şi se bea în cursul dimineţii, fracţionată la intervale de 15 minute, într-o cură de două luni).

▲ Tratamentul rănilor cu frunze de soc

Frunzele sunt recomandate atât intern, cât şi extern, constituind un bun remediu de a scoate din corp tot răul ce s-a adunat în cursul iernii şi care se manifestă prin aşa-zisele boli de primăvară (mâncărime de piele, diaree, colite). Ceaiul din 6-8 frunze proaspete, tocate mărunt, luat în fiecare dimineaţă, cu o oră înainte de micul dejun, are un puternic efect de depurare a sângelui. Frunzele proaspete, sub formă de cataplasme, se aplică pe arsuri, contuzii, hemoroizi externi şi zone cu dureri reumatice. Frunzele fierte în apă se aplică sub formă de cataplasme calde pe răni, bube, şi erizipel, legându-se cu o faşă curată.